• Vremea va continua să se încălzească
  • Temperaturile maxime ajung până la 22 de grade Celsius
  • Noaptea cerul se va înnora treptat în regiunile nordice, unde va începe să plouă

Vremea în România

Vremea va continua să se încălzească, iar în cea mai mare parte a țării va fi deosebit de caldă pentru ultima decadă a lunii februarie. Pe parcursul zilei cerul va fi mai mult senin, dar în primele ore, în zonele joase de relief, în special din Transilvania, sudul Olteniei și al Moldovei va fi ceață sau nebulozitate stratiformă.

Noaptea cerul se va înnora treptat în regiunile nordice, unde va începe să plouă, iar în celelalte regiuni pe alocuri va mai fi ceață. În nordul Carpaților Orientali vor fi și precipitații sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, mai ales la altitudini mari, iar noaptea și în nord-est și în extremitatea de vest.

Temperaturile maxime vor fi de 9 grade Celsius în zonele cu ceață mai persistentă din Transilvania, până la 21…22 de grade Celsius în dealurile subcarpatice, îndeosebi ale Munteniei și Moldovei, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -4 și 6 grade Celsius.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Vremea în București

Vremea va fi deosebit de caldă pentru ultima decadă a lunii februarie. Cerul va fi mai mult senin, iar dimineața și spre sfârșitul nopții se va semnala ceață. Vântul va sufla slab și moderat.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade Celsius, iar cea minimă va fi de 2…3 grade Celsius, mai scăzută în zona preorășenească până în jurul valorii de -1 grad Celsius.