METEO, 29 august 2021. Sunt așteptate ploi și furtuni în toată țara

meteo-13decembrie

meteo-13decembrie

Vremea în țară

Vremea se va menține în general instabilă. Cerul va avea înnorări și vor fi perioade cu averse, ziua în majoritatea regiunilor, iar noaptea local în nord și nord-est și pe arii restrânse în rest, cu o probabilitate mai mare în sud-estul teritoriului. Ploile vor avea și caracter torențial, local vor fi însoțite de descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 25…30 l/mp și pe arii restrânse, îndeosebi la deal și la munte, 50 l/mp.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, în special în zona înaltă, dar de scurtă durată și în timpul averselor. Temperaturile maxime vor caracteriza o vreme caldă în sud-est, iar în restul teritoriului vor fi mai coborâte decât cele normale datei, și se vor situa între 18…19 grade în Dealurile de Vest și în Maramureș și 31 de grade în Bărăgan şi Podişul Dobrogei, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 10 și 20 de grade. Pe arii restrânse, mai ales la sfârşitul nopţii, va fi ceață.

Vremea în București

Cerul va fi temporar noros, iar în primele ore ale intervalului și apoi, cu o probabilitate mai mare spre seară și noaptea vor fi perioade în care se vor semnala averse și frecvente descărcări electrice. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade, iar cea minimă de 16…17 grade.

Vremea la munte

Vremea se va menține în general instabilă. Vor fi înnorări temporar accentuate și perioade cu averse, descărcări electrice, ziua pe arii relativ extinse, iar noaptea în Carpații Orientali și în jumătatea estică a celor Meridionali. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 25…30 l/mp și pe arii restrânse 50 l/mp. Izolat vor mai fi căderi de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări, în special în zona înaltă, dar de scurtă durată și în timpul averselor. Valorile termice nu vor avea modificări semnificative față de intervalul anterior.

Vremea la mare

Vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare după-amiaza când vor fi condiții pentru ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în prima parte a intervalului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 și 29 de grade, iar cele minime între 21 și 23 de grade. Noaptea vor fi condiții de ceață. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 22 și 25 de grade.

Exit mobile version