METEO 7 ianuarie. Temperaturile scad față de zilele precedente, dar se mențin peste normalul perioadei

ÎN ȚARĂ

Deși în cea mai mare parte a țării, valorile termice vor fi mai scăzute decât în intervalul precedent, vremea se va menține caldă pentru prima decadă a lunii ianuarie. Cerul va avea înnorări și temporar se vor semnala precipitații, ziua în nordul, centrul și nord-estul țării și pe arii mai restrânse în rest, iar în a doua parte nopții local în regiunile sudice. Vor predomina ploile, iar în Maramureș, Transilvania și în zona deluroasă din nordul Moldovei, trecător se vor semnala precipitații mixte.

La munte temporar va ninge mai ales în prima parte a intervalului și se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări, mai ales pe creste, unde viteza la rafală va atinge 60…80 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada. Izolat vor fi condiții de polei. Intensificări ale vântului vor fi local și în restul teritoriului, în cursul zilei, în special în sud și sud-est, cu viteze de 40…50 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 4 și 12 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 grade în depresiunile Carpaților Orientali şi 5 grade pe litoral.

ÎN BUCUREȘTI

Vremea se va menține caldă pentru prima decadă a lunii ianuarie. Cerul va fi temporar noros și trecător va ploua în prima parte a zilei și din nou spre sfârșitul nopții. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în timpul zilei, când viteza la rafală va atinge 35…40 km/h. Temperatura maximă va fi de 9…10 grade, iar cea minimă de 1…2 grade.

Exit mobile version