Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, avertizări Cod galben de intensificări ale vântului şi ceaţă în 11 judeţe.
Astfel, până la ora 11:00, în zona de munte a judeţelor Gorj şi Vâlcea, la peste 1.800 metri, se vor semnala intensificări ale vântului care vor depăşi temporar 90 – 100 km/h.
De asemenea, până la ora 12.00, în judeţul Caraş-Severin vor fi intensificări ale vântului care vor depăşi local 55-65 km/h; pe crestele montane înalte. Vitezele la rafală vor depăşi 70-90 km/h şi se anunţă transport de zăpadă pe crestele montane.
Tot până la ora 12.00, în zona de munte a judeţelor Argeş, Prahova şi Dâmboviţa se anunţă intensificări ale vântului cu rafale ce vor depăşi 90…100 km/h.
În judeţele Giurgiu, Teleorman, Dolj şi în mai multe localităţi din Sibiu şi Olt va persista ceaţa până la ora 9:00.