O informare meteo de instabilitate atmosferică este valabilă în toată ţara, până vineri, ora 21.00. În Banat, Crişana şi sud-vestul Olteniei este până la ora 10.00 Cod galben de vijelii.

Informarea de instabilitate atmosferică a intrat în vigoare miercuri, ora 16.00, şi expiră vineri, ora 21.00.

Meteorologii au anunţat perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată, la început în sud-vestul şi vestul ţării, apoi şi în celelalte regiuni. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, izolat, grindină.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp şi, pe arii restrânse, 25…30 l/mp.

Alerta Cod galben este în vigoare până joi la ora 10.00 şi anunţă, în Banat, Crişana şi în sud-vestul Olteniei perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină şi averse ce vor avea caracter torenţial. Cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp.

Instabilitate atmosferică s-a anunţat şi pentru Bucureşti până vineri la ora 21.00. În noaptea de joi spre vineri vor fi perioade în care se vor semnala averse şi descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor putea depăşi 10 l/mp.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în timpul ploilor, dar şi pe parcursul zilei de vineri (14 mai), cu viteze la rafală de 40…55 km/h.

Temperaturile minime vor fi de 10…12 grade, iar cele maxime de 22…25 de grade.