16 judeţe din vestul şi nord-vestul ţării intră sub alertă meteo de vreme severă, de miercuri până joi. Meteorologii anunţă ploi puternice şi polei. Începând de joi de la ora 12.00, vremea devine geroasă în toată ţara şi se anunţă rafale de vânt de 120 km/h la munte.
ANM a emis, miercuri, noi alerte meteo de vreme severă.
Un Cod galben este în vigoare de miercuri ora 14:00 până joi ora 12:00 şi anunţă, în Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi în vestul Carpaţilor Meridionali, precipitaţii predominant sub formă de ploaie, moderate cantitativ, astfel că se vor acumula cantităţi de apă de 20…25 l/mp, iar pe arii restrânse 40 l/mp. Ploile vor favoriza topirea şi cedarea apei din stratul de zăpadă.
Va ploua pe arii extinse şi pe treptele de relief mai joase din jumătatea de vest a teritoriului, unde izolat se vor cumula 10…20 l/mp.
O altă alertă meteo Cod galben intră în vigoare joi la ora 6:00 şi expiră la ora 12:00. Începând din dimineaţa zilei de joi (11 februarie) în vestul şi nord-vestul ţării vor fi ploi şi pe arii extinse depuneri de polei. Treptat, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, vântul se va intensifica, cu viteze în general de 55…65 km/h, viscolind ninsoarea.
Codul galben vizează judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Argeş, Vâlcea, Mehedinţi, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin şi Hunedoara. dar depuneri de polei vor fi pe arii restrânse şi în nordul Moldovei.
Începând de joi ora 12:00 până vineri ora 12:00, vremea se va răci brusc şi accentuat în toată ţara, astfel încât în noptea de joi spre vineri (11/12 februarie) va fi ger în vestul, nordul, nord-estul şi centrul ţării.
Treptat vor predomina ninsorile la început în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova şi zonele montane, apoi şi în Dobrogea şi cea mai mare parte a Munteniei şi se va depune strat de zăpadă, pe alocuri consistent. Local se va semnala polei sau gheţuş.
Vântul va avea intensificări în toată ţara, amplificând senzaţia de frig, cu viteze de 55…65 km/h şi temporar peste 70…80 km/h, mai ales în sud-vest, centru, est şi sud-est. La munte vântul va sufla tare, cu rafale de peste 70…90 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă vor depăşi 100…120 km/h. Temporar ninsorile vor fi viscolite, iar zăpada spulberată.
Vremea se va menţine deosebit de rece şi pe parcursul săptămânii viitoare, local geroasă mai ales pe timpul nopţilor şi dimineţilor, iar vântul va mai avea intensificări.