METEO. ANM a emis o informare de vânt puternic valabilă în toată țara, de sâmbătă până luni

meteo vant

mete vant

Vremea intră într-un proces de răcire şi va ridica probleme începând de sâmbătă până luni. Meteorologii anunţă vânt puternic în toată ţara şi ninsori la munte.

În intervalul vineri ora 6:00 – sâmbătă ora 12:00 va fi în vigoare o informare meteo, emisă vineri, informează ANM.

Din a doua parte a nopţii de vineri spre sâmbătă, vântul se va intensifica treptat, la început în nord-est şi la munte, iar pe parcursul zilei de sâmbătă în cea mai mare parte a ţării.

Duminică (28 februarie) şi luni (1 martie) intensificări temporare ale vântului vor mai fi îndeosebi în regiunile estice şi în zona de munte.

Se vor înregistra viteze la rafală, în general, de 45…55 km/h, iar în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali se vor depăşi 80…90 km/h.

La munte, în general la altitudini mai mari de 1500 de metri, vor fi intervale în care va ninge, iar în estul teritoriului, îndeosebi din a doua parte a nopţii de duminică spre luni (28 februarie/1 martie), şi pe parcursul zilei de luni (1 martie) vor predomina ninsorile.

Vremea va intra într-un proces de răcire ce se va resimţi treptat în toate regiunile, astfel că valorile termice se vor situa în jurul celor normale.

Exit mobile version