Primăvara se pregăteşte să vină. Temperaturiile vor fi mai ridicate decât de obicei, anunță meteorologii.

Din aprilie temperaturile vor fi mai ridicate decât în mod obişnuit, iar precipitaţiile vor fi excedentare. De la jumătatea lunii aprilie, valorile termice devin normale.

29 aprilie – 5 aprilie

Valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, în cea mai mare parte a ţării. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile sudice şi vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

5 – 12 aprilie

Temperaturile medii ale aerului vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general excedentare în jumătatea vestică a ţării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

12 – 19 aprilie

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această săptămână, la nivelul întregii ţări.

19 – 26 aprilie

Mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi uşor deficitare în regiunile centrale şi nord-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.