Meteo, azi, 4 decembrie 2020. Vremea continuă să se încălzească în toată țara

ÎN ȚARĂ

Vremea va continua să se încălzească, devenind caldă pentru această dată îndeosebi în Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș și Dobrogea, unde soarele va fi prezent și vor fi temperaturi maxime de 10… 15 grade Celsius.

Cea mai mare parte din sudul și estul țării va avea nori persistenți și la începutul zilei și ceață, ce se vor asocia pe arii restrânse cu ploi slabe sau burniță, iar valorile temperaturii din cursul zilei vor fi cuprinse între 5…7 grade C. în Oltenia și nordul Moldovei și 7…11 grade C. în sudul Moldovei și în Muntenia.

Potrivit informării Agenției Naționale de Meteorologie, vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sudul Banatului, unde vor fi rafale de 60…70 km/h. Temperaturile maxime: 5…15 grade Celsius. Temperaturile minime: 0…8 grade Celsius.

ÎN BUCUREȘTI

Potrivit ANM, vremea se va încălzi, dar norii vor persista în cea mai mare parte a zilei, lăsând loc câtorva raze timide de soare după orele prânzului. Dimineața și noaptea este posibil să apară ceața, asociată trecător cu burniță, iar la orele amiezii vântului va avea ușoare și scurte răbufniri. Temperatura maximă: 6…8 grade C. Temperatura minima: 3…5 grade C.

LA MUNTE

Încălzirea vremii se va resimți și la munte, însă vântul va sufla cu putere în toate masivele. Vor fi rafale de 60…70 km/h, iar la peste 1800 m în Carpații Meridionali, vitezele vor atinge temporar 80…100 km/h. Soarele va străluci în Carpații Orientali și temporar în cei Occidentali, iar în rest norii vor persista. Temperaturile din cursul zilei vor fi cuprinse în mare parte, între 4 și 8 grade C. Spre altitudini de 2500 de metri, valorile se vor menține ușor sub 0 grade C, potrivit ANM.

Exit mobile version