• Joi, valul de căldură se va extinde şi va intensifica în cea mai mare parte a ţării.
  • Vineri, sâmbătă şi duminică, valul de căldură va persista îndeosebi în regiunile sudice.
  • Nopţile vor fi tropicale, cu temperaturi minime de 18-22 de grade.

În sudul Câmpiei Române şi în sudul Banatului, maximele vor ajunge la 40 de grade. Potrivit ANM, joi, valul de căldură se va extinde şi va intensifica în cea mai mare parte a ţării, iar vineri, sâmbătă şi duminică va persista îndeosebi în regiunile sudice.

Disconfortul termic se va accentua, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa între 35 şi 37 de grade, iar în după-amiaza zilei de joi în sudul Câmpiei Române şi sudul Banatului se vor atinge valori în general de 38-40 de grade.

Nopţile vor fi tropicale, cu temperaturi minime de 18-22 de grade.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

ANM a emis o atenţionare Cod galben de căldură, valabilă până duminică ân judeţele Arad, Timiş, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Galaţi, Vrancea, Tulcea şi Constanţa.

Valul de căldură va persista şi săptămâna viitoare.

Citește și: