• ANM a emis un Cod galben de ploi torenţiale şi vijelii în 19 judeţe, de luni până marţi.
  • Pentru sud a fost emisă o alertă de caniculă, în vigoare pentru 20 de judeţe.
  • Temperaturile maxime se vor situa în general între 32 şi 37 de grade.

ANM a emis un Cod galben de ploi torenţiale şi vijelii în 19 judeţe, de luni până marţi. Pentru sud a fost emisă o alertă de caniculă, în vigoare pentru 20 de judeţe.

Luni (29 august) şi marţi (30 august) valul de căldură va persista în regiunile sudice şi estice. Local va fi caniculă, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 32 şi 37 de grade.

În regiunile sud-estice disconfortul termic se va menţine ridicat şi pe parcursul zilei de miercuri, 31 august.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Judeţele vizate de Codul galben de caniculă sunt: Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Dolj, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Constanţa, Ilfov, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman şi Olt.

Pentru intervalul luni ora 12.00 – marţi ora 10.00, ANM a emis o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crişana, Maramureş, vestul Olteniei, în cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-vestul Moldovei, în Carpaţii Occidentali, în nordul Carpaţilor Orientali şi local în Carpaţii Meridionali.

Vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi 25…40 l/mp.

Judeţele vizate sunt: Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Argeş, Vâlcea, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin şi Hunedoara.