• Vremea va fi caniculară luni în Capitală, iar marţi valul de căldură se va intensifica.
  • Vor fi maxime în jurul a 40 de grade şi minime de 20-24 de grade.
  • Meteorologii au emis avertizări Cod roșu de temperaturi extreme valabile marți și miercuri în mai multe județe din sudul țării și în Capitală.

Vremea va fi caniculară luni în Capitală, iar marţi valul de căldură se va intensifica, maximele ajungând la 40 de grade, arată ANM în prognoza specială pentru Bucureşti. De luni până marţi dimineaţa, în Capitală, vremea va deveni caniculară, cu disconfortul termic în creştere şi un indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Cerul va fi mai mult senin, trecător cu unele înnorări după-amiaza. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 36 de grade, iar cea minimă va fi de 18-21 degrade. De marţi dimineaţa până miercuri seara, valul de căldură se va intensifica. Va fi caniculă, disconfortul termic deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi cu mult pragul critic de 80 de unităţi.

Vor fi maxime în jurul a 40 de grade şi minime de 20-24 de grade. Cerul va fi mai mult senin, însă mai ales seara zilei de miercuri, instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie şi ploi de scurtă durată.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Cod roșu de temperaturi extreme marți și miercuri în mai multe județe din sudul țării și în Capitală

Meteorologii au emis avertizări Cod roșu de temperaturi extreme valabile marți și miercuri în mai multe județe din sudul țării și în Capitală.

Potrivit ANM, amrți va fi Cod roșu în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași și în municipiul București. Se vor înregistra temperaturi maxime extreme de 40-42 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

Miercuri, avertizarea Cod roșu vizează județele Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Brăila, Galați, vestul județului Constanța și municipiul București. Se vor înregistra temperaturi maxime extreme de 40…42 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

Conform ANM, marți în județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Ialomița, Buzău, Brăila, Galați, Vrancea, Vaslui și Bacău va fi Cod portocaliu de caniculă, iar în restul țării va fi Cod galben. Miercuri, Codul portocaliu de caniculă va afecta județele Dolj, Olt, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Tulcea, Bacău și Vaslui.

Luni, valul de căldură se va extinde în vestul, sudul și parțial estul țării. Va fi caniculă, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 34 și 37 de grade, iar cele minime se vor situa între 18 și 23 de grade.

De asemenea, de luni de la ora 22:00 ăână marți la ora 10:00 va fi Cod galben de instabilitate atmosferică în vestul, nord-vestul și centrul țării. Aceasta se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale în general de 55-70 km/h și izolat peste 80 km/h), vijelii, averse ce vor avea și caracter torențial (în intervale foarte scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat peste 30-40 l/mp) și grindină.

Citește și