• Meteorologii au anunțat azi că, în toată ţara, vor fi manifestări de instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin ploi torenţiale, descărcări electrice, vânt şi, izolat, grindină.
  • În București, temperaturile vor scădea mult sub normalul perioadei, până la maxime de 14 – 17 grade şi vor fi frecvente ploi cu descărcări electrice.

Potrivit meteorologilor din cadrul Adminsitraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), va fi instabilitate atmosferică până marţi, la ora 10:00.

De duminică, de la ora 12.00, până marţi, la ora 10.00, în majoritatea regiunilor vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, izolat, grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 – 20 l/mp şi, pe arii restrânse, 25 – 50 l/mp.

Recomandări

CE FACEM CU SISTEMUL PATRIOT
NIO LANSEAZĂ UN NOU MODEL
UNIVERSITATEA SPRIJINĂ ARTA
UE INVESTIGHEAZĂ META
AU VEDETELE SUCCES PE TINDER?
SUA SANCȚIONEAZĂ TRANSFERURILE ILEGALE DE ARME