• Codul portocaliu vizează judeţele Hunedoara, Alba, Sibiu, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.
  • Avertizarea Cod portocaliu este în vigoare de miercuri de la ora 12.00 până joi la ora 3.00.
  • Aici vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Meteorologii au emis miercuri o avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică valabilă în 10 judeţe din ţară până joi dimineaţa.

Potrivit ANM, Codul portocaliu vizează judeţele Hunedoara, Alba, Sibiu, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.

În aceste zone vor fi perioade cu averse torenţiale, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă de 40-50 l/mp şi pe arii restrânse de peste 70 l/mp. Acestea vor fi asociate şi cu descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Avertizarea Cod portocaliu este în vigoare de miercuri de la ora 12.00 până joi la ora 3.00.

De asemenea, în Oltenia, în nordul şi vestul Munteniei, în sud-vestul Transilvaniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali va fi în vigoare până joi la ora 8.00 o avertizare Cod galben.

Aici vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, manifestată prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25-35 l/mp şi izolat 40 l/mp.