Ninge la Bâlea Lac. Este prima ninsoare din această toamnă

Primele precipitaţii sub formă de ninsoare din acest sezon de toamnă au fost înregistrate duminică la Bâlea Lac.

Fenomenul meteorologic a început în jurul prânzului, marcând începutul sezonului rece în zona montană, scrie Mediafax.

Stratul de zăpadă a început să se aştearnă în această populară destinaţie turistică din Munţii Făgăraş, atrăgând atenţia vizitatorilor şi localnicilor deopotrivă.

România se află sub avertizări de ploi puternice. În intervale scurte de timp şi prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 50…90 l/mp şi izolat de peste 100 l/mp. Vântul va avea intensificări.

La munte s-au anunţat perioade cu averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, local cu rafale în general de 50…60 km/h. Izolat vor fi vijelii şi va cădea grindină.

Exit mobile version