• Peste 230 de decese au fost raportate în Columbia Britanică, Canada, începând de vineri, în urma unui val de căldură istoric care a adus temperaturi record, au anunțat marți autoritățile.
  • Medicul legist-șef al provinciei canadiene a numit această perioadă „fără precedent”, relatează CNN.
  • Canada a doborât marți recordul de temperatură pentru a treia zi consecutiv – 49,5 de grade Celsius, în satul Lytton din Columbia Britanică.

„De la debutul valului de căldură, de la sfârșitul săptămânii trecute, serviciul de medicină legală din Columbia Britanică a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de decese raportate în cazul cărora se suspectează că căldura extremă a contribuit”, a declarat Lisa Lapointe, medicul legist șef al provinciei.

Serviciul de medicină legală primește, în mod normal, aproximativ 130 de rapoarte de deces într-o perioadă de patru zile. De vineri până luni, au fost raportate cel puțin 233 de decese, a declarat medicul legist șef, adăugând că „acest număr va crește pe măsură ce datele vor continua să fie actualizate”.

Medicii legiști adună acum informații pentru a determina cauza și modul în care au avut loc decesele și dacă căldura a jucat un rol, se arată în comunicat.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Expunerea la căldura din mediul înconjurător poate duce la rezultate grave sau fatale, în special la persoanele în vârstă, la sugari și copii mici și la cei cu boli cronice”, se mai precizează în comunicat.

Decesele cauzate de căldură au epuizat resursele din prima linie și au întârziat grav timpii de răspuns, au declarat oficialii.

„Nu am mai experimentat niciodată ceva asemănător cu această căldură în Vancouver”, a declarat ofițerul de relații cu presa, sergentul Steve Addison, în timpul unei conferințe de presă.

Potrivit sursei citate, multe dintre persoanele decedate au fost cetățeni în vârstă, iar poliția îi îndeamnă pe oameni să verifice pe cei dragi și pe vecini, în timp ce valul de căldură care aduce temperaturi record în regiune continuă.