• Ploile torenţiale aduc noi dezastre în Grecia.
  • Un om a fost găsit mort marţi dimineaţa şi sute de case şi drumuri au fost inundate.
  • Situația a scăpat de sub control în vestul și centrul Greciei.

După incendiile devastatoare din vară, ploile torenţiale aduc noi dezastre în Grecia. Un om a fost găsit mort marţi dimineaţa şi sute de case şi drumuri au fost inundate în oraşul portuar Voloș. Situația a scăpat de sub control în vestul și centrul Greciei unde localnicii și turiștii au primit mesaje de alertă pentru a
sta în casă pe timpul ploilor.

Nu este singura țară afectată de vremea extremă. Furtuna „Dana” a adus potopul în Spania. Au fost momente de groază la metroul din Madrid pentru că apa a luat totul în calea sa.

Din cauza condițiilor meteorologice, circulația vehiculelor a fost temporar suspendată pe întreaga rețea rutieră a insulei Skiathos, a anunțat Direcția Generală Regională de Poliție. De asemenea, alimentarea cu energie a fost întreruptă. Rețeaua de telefonie mobilă și internetul au fost, de asemenea, afectate. Câteva sute de persoane au rămas blocate pe aeroportul din Skiathos, deoarece zborurile au fost anulate.

Recomandări

RUSIA EXECUTĂ PRIZONIERII
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
ACUZAȚII LA HOLLYWOOD
BURNETT E EMISAR ÎN UK
NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT

Citește și: