- Va fi un secol puternic afectat de schimbările climatice, iar țările sărace vor avea cel mai mult de suferit.
- Doar pentru că lucrurile se pot agrava în altă parte a lumii, nu înseamnă că Europa este în siguranță.
- Dacă temperatura medie va crește cu 3 grade Celsius, 200 de milioane de europeni – nu numai în sud, ci mulți din nord și Marea Britanie – vor trăi cu un risc ridicat de stres termic.
Schimbările climatice vor accentua diviziunile Europei, iar sudul continentului va fi mai puternic lovit decât nordul, potrivit unei analize POLITICO.
Nordul Europei se va confrunta cu inundații și incendii, fenomene ce vor duce la creșterea temperaturii medii globale cu 1,5 sau 2 grade Celsius, față de perioada preindustrială. Sudul va fi lovit de secetă, căldură urbană și declin agricol, iar acest lucru se va traduce prin una dintre cele mai mari probleme politice cu care s-a confruntat vreodată Uniunea Europeană.
Acestea sunt concluziile unui studiu consultat de POLITICO pe baza a peste 100 de lucrări științifice, interviuri cu cercetători din domeniul climatic ce apar într-o lucrare care va fi prezentată la Conferința Națiunilor Unite privind schimbările climatice din 2021.
Conform sursei citate, va fi un secol puternic afectat de schimbările climatice, iar țările sărace vor avea cel mai mult de suferit.
Oamenii de știință din domeniul climatic avertizează că miliarde de oameni riscă să fie expuși lipsei cronice a apei, zeci de milioane se vor confrunta cu foametea, iar în zonele din apropierea Ecuatorului se vor înregistra temperaturi care nu vor permite supraviețuirea, cu excepția cazului în care se vor construi dispozitive pentru apărarea împotriva șocurilor climatice.
Doar pentru că lucrurile se pot agrava în altă parte a lumii, nu înseamnă că Europa este în siguranță.
„Întreaga populație a Europei nu poate înțelege pe deplin acest lucru”, a spus Piers Forster, directorul Centrului Internațional Priestley de la Universitatea Leeds. „Ei nu știu cum îi vor afecta personal schimbările climatice”, a precizat Forster, care este autorul principal al unei secțiuni din raportul care va fi prezentat la Conferința ONU.
Cele mai recente date științifice arată că peste tot în Europa vor apărea schimbări – mai ales dacă nu se iau imediat măsuri – și că aceste perturbări vor adânci diviziunile existente, cu implicații profunde pentru marelui proiect politic al continentului.
În timpul caniculei din 2003 a fost înregistrat cea mai fierbinte lună august august din ultima jumătate de mileniu. UE estimează că aproximativ 80.000 de oameni au murit.
Căldura poate produce probleme psihice
Cercetătorii italieni au descoperit o legătură clară între urgențele psihiatrice și temperatura zilnică. Sinuciderile s-au dublat la Moscova în timpul unui val de căldură din 2010. La Madrid, incidentele de violență domestică și numărul femeilor ucise de partenerii lor au crescut atunci când temperatura a pășit 34 de grade Celsius. Mai mult, nopțile fierbinți cauzează insomnii.
Un număr tot mai mare de europeni locuiesc în case din beton. Orașele sunt de obicei cu 5 până 10 grade Celsius mai calde decât zonele rurale. Dacă nu se face suficient pentru reducerea emisiilor, orașele europene s-ar putea încălzi cu 6-10 grade Celsius în plus. În Sud se vor înregistra cele mai mari creșteri. În Roma și alte orașe mediteraneene, căldura va deveni atât de intensă încât sistemele arhitecturale tradiționale care se bazează pe ventilația naturală nu vor mai funcționa.
Persoanele în vârstă sunt cele mai expuse riscului de deces cauzat de caniculă. Ele sunt, de asemenea, mai predispuse la astm sau boli cardiovasculare și respiratorii. În zilele fierbinți se observă creșteri ale spitalizărilor în cazul persoanelor în vârstă.
În 2010, căldura a ucis 54.000 în Rusia și Europa Centrală. Opt ani mai târziu, în timpul unui val de căldură, 104.000 oameni au murit. Numai Germania a înregistrat aproximativ două treimi din numărul deceselor provocate de căldură în India, a raportat jurnalul medical Lancet, în ciuda faptului că are o populație de 16 ori mai mică.
Canicula ar putea ucide 95.000 de europeni anual
Decesele sunt concentrate în Europa de Sud și Centrală. Dacă temperatura medie va crește cu 3 grade Celsius, 200 de milioane de europeni – nu numai în sud, ci mulți din nord și Marea Britanie – vor trăi cu un risc ridicat de stres termic. În acest context, UE arată că valul de căldură extremă ar putea ucide 95.000 de europeni în fiecare an – de peste 30 de ori mai mult față de rata medie actuală.
Desigur, există lucruri pe care le putem face. Răspunsul imediat este aerul condiționat. Dar asta aduce propriile probleme. Utilizarea energiei pentru răcirea clădirilor din Marea Mediterană – deja o mare sursă de emisii de carbon – se va dubla până în 2035. În Europa de Sud se formează deja un nou decalaj de sărăcie: între cei care își permit sisteme anti-căldură și cei care nu.
Este de așteptat ca Europa să devină un „continent fierbinte”. Chiar dacă nord-europenii se confruntă cu creșteri ale temperaturii mai puțin radicale, trebuie să înceapă să gândească ca sudicii, arată autorii analizei.