• E prima ninsoare din această iarnă în București.
  • Capitala e sub Cod galben de ninsori, iar zăpada a început deja să se depună
  • Meteorologii spun că stratul de zăpadă poate ajunge la 5 centimetri, în Capitală

Luni dimineața a nins pentru prima oară în București în această iarnă. Capitala a fost acoperită cu un strat de zăpadă de câțiva centimetri, care s-a topit însă rapid pe principalele artere de circulație, astfel că traficul auto se desfășoară normal.

Agenția Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ninsori pentru București și șapte județe din sudul și estul Munteniei și în cea mai mare parte a Dobrogei, valabil de azi de la ora 5.00 până la ora 20.00. În acest interval vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă.

Cantitățile de precipitații vor depăși, pe arii restrânse 15 – 20 l/mp. Spre seară aria ninsorilor se va restrânge către Dobrogea, unde temporar vântul va avea unele intensificări, cu viteze de 40 – 45 km/h, pe alocuri viscolind ninsoarea.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Vremea se va menține deosebit de rece în prima parte a săptămânii, mai ales pe parcursul nopților și dimineților, potrivit ANM.

Sunt 7 ani deja de când fotografiez primele ninsori din iarna fiecărui an în București. Și e un obicei care-mi place…Publicată de Dragos Asaftei pe Duminică, 29 noiembrie 2020