• Vremea se menține călduroasă, de duminică până marți, în București.
  • Temperaturile maxime atingând chiar și 36 de grade. Indicele de temperatură-umezeală va depăși pragul critic.

Vremea se va menține călduroasă, caniculară în timpul după-amiezelor, de duminică până marți, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va slab și moderat (rafale de până la 30 – 35 km/h).

În cursul nopții de luni spre marți, probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice va fi în creștere. Temperaturile maxime vor fi de 34 – 36 de grade Celsius, iar cele minime de 19 – 22 de grade Celsius.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Marți, între orele 9.00 – 20.00, instabilitatea atmosferică se va accentua, iar mai ales în a doua parte a zilei vor fi înnorări, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Se pot înregistra cantităţi de apă însemnate. Temperatura maximă, uşor mai scăzută faţă de ziua anterioară, va fi de 31 – 33 de grade Celsius, însă disconfortul termic se va menţine ridicat