- Temperaturile se vor situa peste cele normale pentru această perioadă, se arată în prognoza ANM.
- Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile sudice şi nord-estice.
Temperaturile se vor situa peste cele normale pentru această perioadă, se arată în prognoza ANM valabilă pentru perioada 18 decembrie-15 ianuarie.
Săptămâna 18.12.2023 – 25.12.2023
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile nord-estice şi în extremitatea de sud a ţării.
Regimul pluviometric va fi excedentar în zona Carpaţilor Orientali şi a Munţilor Apuseni şi local în regiunile centrale şi nord-vestice, iar în regiunile extracarpatice va fi în general deficitar.
Săptămâna 25.12.2023 – 01.01.2024
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile sudice şi nord-estice.
Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, dar mai ales în Carpaţii Occidentali şi în jumătatea nordică a Carpaţilor Orientali, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Săptămâna 01.01.2024 – 08.01.2024
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile extracarpatice.
Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale şi în zonele montane aferente.
Săptămâna 08.01.2024 – 15.01.2024
Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a ţării.
Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Citește și