ANM transmite că, în următoarele patru săptămâni, vom avea parte de temperaturi peste normalul perioadei, mai ales în vestul ţării, conform prognozei meteorologilor pentru perioada 5 iulie – 2 august.

Săptămâna 5 – 12 iulie

Cu excepţia regiunilor sud-estice, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestui interval, cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în extremitatea de vest a ţării.

Recomandări

TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN GAZA
CE VEZI ÎN ITALIA
CÂNȚI, DECI EȘTI BINE

Regimul pluviometric va fi local excedentar în extremitatea de est şi de sud-est a teritoriului, iar în rest va fi deficitar, mai ales în zonele montane.

Săptămâna 12 – 19 iulie

Temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României.

Cantităţile de precipitaţii se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării, dar cu posibilitatea unui uşor excedent local în regiunile vestice.

Săptămâna 19 – 26 iulie

Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, local în regiunile vestice şi nord-vestice, iar în rest temperaturile medii vor fi apropiate de cele specifice acestei perioade.

Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile sud-vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest
interval.

Săptămâna 26 iulie – 2 august

Valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice acestei periode, în regiunile vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această săptămână vor fi uşor excedentare în zonele montane, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.