- Temperaturile se vor situa în jurul valorii de 30 de grade Celsius în mai toate regiunile țării, în următoarele două săptămâni.
- La munte, aerul va fi mai respirabil, cu temperaturi maxime care vor ajunge la 23 de grade Celsius.
- ANM a emis o prognoză extinsă, pentru următoarele două săptămâni, pentru Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, dar și pentru zona montană.
Prognoza ANM pentru următoarele două săptămâni arată că temperaturile se vor situa în jurul valorii de 30 de grade Celsius în aproximativ toate regiunile României.
Advertisment
Aerul devine mai respirabil în zonele montane, iar temperaturile maxime vor ajunge la 23 de grade Celsius.
Prognoza ANM pentru Banat
În primele 3 zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, local caniculară în zona de câmpie, cu o medie a temperaturilor maxime de 33 – 34 de grade Celsius.
Recomandări
Regimul termic se va pondera la mijlocul săptămânii, astfel că temperaturile maxime vor fi în medie de 31 – 32 de grade Celsius, însă în perioada 15 – 19 august sunt estimate valori mai ridicate, în jurul a 34 de grade Celsius, iar ulterior tendința va fi de scădere ușoară.
Valorile minime vor fi de 17 – 19 grade Celsius la începutul perioadei, vor scădea la 15 grade Celsius în 13 și 14 august, apoi nu vor avea variații semnificative și vor oscila, în general, în ecartul 16 – 18 grade Celsius.
Regimul pluviometric se va menține deficitar pe aproape tot parcursul intervalului de prognoză. Probabilitatea pentru averse, va fi mai ridicată după 19 august.
Vremea în Crișana
În primele 3 zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu o medie a temperaturilor maxime de 31 – 32 de grade Celsius, apoi se va produce o scădere ușoară, iar la mijlocul săptămânii, vor fi valori de 29 – 30 de grade Celsius. În perioada 15 – 19 august sunt estimate valori mai ridicate, ce vor caracteriza o vreme călduroasă, local caniculară, ce vor ajunge la o medie regională de 33 – 34 de grade Celsius, iar după acest interval tendința va fi de scădere ușoară spre maxime de 31 de grade Celsius.
Valorile minime vor fi de 17 – 19 grade Celsius la începutul perioadei, vor scădea la 15 grade Celsius în 13 și 14 august, apoi nu vor avea variații semnificative și vor oscila, în general, în ecartul 16 – 18 grade Celsius.
Regimul pluviometric se va menține deficitar pe aproape tot parcursul intervalului de prognoză. Pe arii restrânse se vor semnala averse în a doua săptămână de prognoză, dar cu o probabilitate mai ridicată după 19 august.
Prognoza ANM pentru Transilvania
Vremea va fi în general călduroasă în primele 3 zilei ale intervalului, când media regională a temperaturilor maxime se va situa peste 30 de grade Celsius, apoi la mijlocul săptămânii se va răcori ușor spre valori în medie de 28 de grade Celsius.
Și în această regiune în perioada 15 – 19 august sunt prognozate maxime ce vor ajunge, în general, la 31 – 32 de grade Celsius, iar apoi la începutul ultimei decade de august, tendința va fi de scădere ușoară.
Minimele termice nu vor avea variații semnificative, acestea urmând a se încadra într-un ecart mediu de 12 – 15 grade Celsius.
Se vor semnala ploi de scurtă durată și descărcări electrice, însă probabilitatea ca astfel de fenomene să fie pe arii mai extinse va fi mai ridicată după 19 august.
Vremea în Maramureș
Temperaturile maxime nu vor avea variații semnificative pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, media aceastora urmând a fi de 28 – 30 de grade Celsius. Valori mai ridicate vor fi posibile în perioada 16 – 19 august, când vremea va fi, în general, călduroasă.
Valorile minime vor fi în jur de 16 grade Celsius la începutul perioadei, vor scădea la 12 – 13 grade Celsius în 13 și 14 august, apoi se va reveni la o medie regională de 15 – 16 grade Celsius.
Averse locale și descărcări electrice se vor semnala în primele zilei ale intervalului, dar cu o probabilitate destul de ridicată și după 16 august.
Temperaturile în Moldova
În prima zi a intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime, în medie, de 32 – 33 de grade Celsius, apoi până în 14 august, vremea se va răcori ușor, iar media regională a maximelor se va situa între 27 și 30 de grade Celsius.
O nouă încălzire este estimată pentru perioada 15 – 19 august, când vremea va fi din nou călduroasă în mare parte a regiunii, cu maxime, în medie de 30 – 31 de grade Celsius.
Valorile minime vor fi de 17 – 19 grade Celsius la începutul perioadei, dar vor scădea spre 14 grade Celsius în 13 și 14 august, apoi se vor situa în jurul valorii de 16 grade Celsius.
Averse locale se vor semnala în perioada 9 – 12 august şi cu o probabilitate destul de ridicată și după 16 august.
Vremea în Dobrogea
În primele 4 zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu temperaturi maxime, în medie de 30 – 32 de grade Celsius și minime peste 20 – 21 de grade Celsius.
Pentru perioada 13 – 22 august sunt prognozate valori, în general, de 28 – 29 de grade Celsius, mai ridicate în partea continentală a regiunii și minime ce vor fi, în medie, de 18 – 20 de grade Celsius.
Regimul pluviometric va fi deficitar în mare parte a intervalului celor două săptămâni. Pe arii restrânse se vor semnala averse și descărcări electrice în 9 și 12 august, iar cu o probabilitate în creștere și după 17 august.
Prognoza meteo pentru Muntenia
În prima zi a intervalului vremea va fi caniculară în cea mai mare parte a regiunii, cu o medie a temperaturilor maxime de 36 de grade Celsius. În zilele de 10, 11 și 12 august, canicula va mai persista în special în sud-vestul și sudul regiunii, astfel că media temperaturilor maxime va mai scădea ușor, la valori de 33 – 34 de grade Celsius, iar pentru această perioadă sunt prognozate minime de 18 – 20 de grade Celsius.
Regimul termic se va pondera la mijlocul săptămânii, astfel că temperaturile maxime vor fi în medie de 30 – 31 de grade Celsius, însă mai ales în perioada 16 – 19 august sunt estimate valori mai ridicate, în jurul a 34 de grade Celsius.
Valorile minime ale temperaturii estimate pentru această perioadă nu vor avea variații semnificative și vor fi, în medie, de 16 – 18 grade Celsius. Pe perioada celor două săptămâni, regimul pluviometric va fi în general deficitar, ploi pe arii restrânse fiind posibile îndeosebi în zilele de 10 și 12 august, iar cu o probabilitate în creștere și după 17 august.
Prognoza ANM pentru Oltenia
Pe parcursul celor două săptămâni de prognoză vremea va fi călduroasă, caniculară în perioada 9 – 12 august în cea mai mare parte a regiunii, dar și în intervalul 16 – 19 august, cu o medie regională a temperaturilor maxime de 34 – 36 de grade Celsius.
În 13 și 14 august sunt posibile temperaturi maxime mai scăzute, spre o medie de 30 – 31 de grade Celsius. Mediat regional, minimele nocturne nu vor avea variații semnificative și vor fi de 17 – 19 de grade Celsius, cu cele mai mari valori la câmpie unde vor fi și peste 20 de grade Celsius.
Regimul pluviometric se va menține deficitar pe aproape tot parcursul intervalului de prognoză. Probabilitatea pentru averse, va fi în creștere după 19 august.
Vremea la munte
Vremea va fi caldă cu o medie a valorilor maxime pentru întreg spațiul montan de 20 – 23 de grade Celsius și minime, în general, între 11 și 14 grade Celsius.
Valori ușor mai scăzute sunt posibile în 13 și 14 august, când prognoza indică maxime, în medie de 18 – 19 grade Celsius și minime în jur de 9 grade Celsius.
Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice va fi ridicată pe parcursul intervalului, însă ploile se vor semnala pe alocuri, în general, în timpul după-amiezelor.
Partenerii noștri