ANM anunță că în următoarele două săptămâni vor fi reprize de caniculă și de ploaie în toate regiunile țării. Cel mai cald va fi în sud-vest, iar cantitățile cele mai mari de precipitații vor fi la munte.

Vremea în Banat

În Banat, în prima zi a intervalului valul de căldură va persista și se va intensifica, astfel că, media regională a maximelor se va situa în jurul valorii de 38 de grade Celsius, iar minimele vor fi, în medie, de 21 de grade Celsius.

Ulterior, vremea se va răci accentuat, iar în 18 august, vor fi temperaturi maxime, în medie de 26…27 de grade Celsius și minime în jur de 13 grade Celsius.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În perioada 20 – 25 august se va încălzi din nou, iar vremea va deveni călduroasă, cu temperaturi maxime, în general, de 31…33 de grade Celsius și minime în jur de 16 grade Celsius. Spre finalul lunii august este posibilă o scădere ușoară de temperatură, până spre 28 de grade Celsius, potrivit prognozei ANM.

Vremea în Crișana

În 17 august instabilitatea atmosferică se va manifesta în toată regiunea, prin averse locale, ce pot fi însemnate cantitativ, apoi până în 24 august, probabilitatea pentru ploi va fi relativ redusă. Un alt interval cu ploi locale este posibil să apară spre finalul lunii august.

În Crișana, în prima zi a intervalului valul de căldură va persista și se va intensifica, astfel că, media regională a maximelor va fi de 36…37 grade Celsius, iar minimele se vor situa, în general, peste 20 de grade Celsius. Răcirea accentuată estimată pentru 17 și 18 august, va determina un regim al maximelor termice la nivelul regiunii, de 25…26 de grade Celsius și minime ce vor scădea spre 12 grade Celsius.

Vremea se va încălzi în perioada 20 – 25 august, astfel că, în medie se vor atinge maxime de 30 de grade Celsius și minime de 15 grade Celsius. Spre finalul lunii august este posibilă o scădere a valorilor de temperatură, spre maxime în jur de 27 grade Celsius și minime de 12…13 grade Celsius, fiind un regim termic normal pentru această perioadă.

Instabilitatea atmosferică se va accentua la începutul săptămânii, însă ploi pe arii mai extinse și posibil cantități de apă mai însemnate se vor înregistra în ziua de 17 august. Ulterior, probabilitatea pentru ploi va fi redusă până în 24 august, urmând să crească spre finalul lunii august.

Vremea în Transilvania

În Transilvania, intervalul va debuta cu o vreme călduroasă, pe alocuri caniculară, cu o medie regională a temperaturilor maxime de 32…34 de grade Celsius și minime în jur de 16 grade Celsius. Se va răci accentuat, în 18 și 19 august, când media temperaturilor maxime nu va mai depăși 24…25 de grade Celsius, iar minimele vor fi, în general de 10…12 grade Celsius, cu valori mai scăzute în depresiunile din estul regiunii.

În perioada 20 – 25 august se va încălzi, până la valori maxime, care vor fi în medie de 28 de grade Celsius și minime în jur de 13 grade Celsius, iar spre finalul celor două săptămâni de prognoză sunt estimate maxime ușor mai coborâte, în jur de 25 de grade și minime, în medie de 10…11 grade Celsius.

Instabilitatea atmosferică se va accentua la începutul săptămânii, astfel că, în zilele de 17 și 18 august, pe arii extinse vor fi averse, iar cantitățile de apă vor fi mai însemnate. Un alt interval cu ploi locale este posibil să apară spre finalul lunii august, iar în restul intervalului, proabilitatea pentru ploi va fi mai redusă.

Vremea în Maramureș

În Maramureș, în prima zi a intervalului valul de căldură va persista, astfel că, media maximelor pentru această regiune va urca la 33…34 grade Celsius, iar minimele vor fi de 17…18 grade Celsius.

Răcirea accentuată ce va urma după această zi, va determina o scădere a maximelor, până la o medie de numai 24…25 de grade Celsius în zilele de 18 și 19 august, când și minimele termice vor fi de 11…12 grade Celsius.

Vremea se va încălzi în perioada 20 – 25 august, astfel că, în medie se vor atinge maxime de 28 de grade Celsius și minime de 13…14 grade Celsius, iar spre finalul lunii este posibilă o scădere ușoară de temperatură, potrivit prognozei ANM.

Instabilitatea atmosferică se va accentua la începutul săptămânii, însă ploi pe arii mai extinse și cantități de apă mai însemnate se vor înregistra în ziua de 17 august. Ulterior, probabilitatea pentru ploi se va reduce, un alt episod cu ploi urmând să apară după 24 august.

Vremea în Moldova

În Moldova, în primele două zile ale intervalului vremea va fi călduroasă, pe alocuri caniculară îndeosebi în jumătatea sudică a regunii, cu o medie a maximelor în jurul valorii de 34 de grade Celsius și a minimelor de 17…18 grade Celsius.

Se va răci și în această regiune, în zilele de 18 și 19 august, când media temperaturilor maxime nu va mai depăși 26 de grade Celsius, iar cea a minimelor va fi, în general, de 13…15 grade Celsius. În restul intervalului nu sunt estimate variații mari de temperatură, maximele urmând a fi în medie de 26…28 de grade Celsius, iar minimele de 14…16 grade Celsius. Valori termice mai scăzute vor fi posibile după 27 august, anunță meteorologii.

În 17 și 18 august se vor semnala averse pe arii extinse, iar în nordul regiunii și în dealurile subcarpatice, cantitățile de apă vor fi mai însemnate. În ultima decadă a lunii august, ploile se vor semnala pe arii restrânse, proabilitatea de apariție a acestora urmând să crească în zilele de 25 și 26 august.

Vremea în Dobrogea

În Dobrogea, până în 19 august vremea va fi în general călduroasă, local caniculară în partea continentală a regiunii, însă temperaturile maxime vor atinge doar izolat 34…35 de grade Celsius, iar minimele vor avea o medie regională de 19…21 de grade Celsius.

Răcorirea vremii se va resimți și în această regiune după mijlocul săptămânii, când sunt estimate maxime, în medie de 27…29 de grade Celsius, valori ce se vor menține fără variații semnificative, până aproape de finalul lunii august. Minimele termice din această perioadă se vor încadra într-un ecart mediu de 16…18 grade Celsius.

Regimul pluviometric se va menține în general deficitar, cu excepția zilelor de 18 și 19 august, când se vor semnala ploi locale.

Vremea în Muntenia

În Muntenia, primele două zile ale intervalului va fi caniculă în cea mai mare parte a regiunii, cu o medie a temperaturilor maxime de 35…36 de grade Celsius.

Începând cu ziua de 18 august vremea va intra într-un proces de răcire, astfel că, media temperaturilor maxime va scădea la 32 de grade Celsius, iar pe 19 august la 28 de grade Celsius.

În perioada 20 – 26 august se va încălzi din nou, iar vremea va deveni călduroasă, cu medii ale temperaturilor maxime, în general, de 30…31 de grade Celsius, iar spre finalul perioadei sunt posibil valori mai scăzute, la o medie de 28 de grade Celsius. Temperaturile minime vor avea o evoluție asemănătoare, respectiv, o medie a acestora mai ridicată în primele zile, când se vor atinge 17…18 grade Celsius, apoi se vor situa în jurul valorii de 16 grade Celsius.

Se vor semnala averse în 18 și 19 august, iar în restul intervalului, prognoza indică o probabilitate redusă de apariție a fenomenelor de instabilitate atmosferică.

Vremea în Oltenia

În Oltenia, în primele două zile ale intervalului va fi caniculă în cea mai mare parte a regiunii, cu o medie a temperaturilor maxime de 36 de grade Celsius și minime medii, în general, de 18…19 grade Celsius. Răcirea estimată ulterior, va determina un regim al maximelor termice la nivelul regiunii, în scădere accentuată spre 28 de grade Celsius în ziua de 19 august și minime ce se vor situa în jurul valorii de 15 grade Celsius.

Vremea se va încălzi în perioada 20 – 26 august, astfel că, în medie se vor atinge maxime de peste 30 de grade Celsius și minime de 16…17 grade Celsius. Spre finalul lunii august este posibilă o scădere a valorilor de temperatură, spre maxime în jur de 28 de grade Celsius și minime de 14 grade Celsius, caracterizând un regim termic apropiat de normal pentru această perioadă.

Fenomene asociate instabilităţii atmosferice sunt estimate pentru 17 și 18 august, însă doar pe arii restrânse vor fi averse mai însemnate cantitativ. În restul intervalului, prognoza indică o probabilitate destul de redusă pentru ploi, regimul pluviometric urmând a se menține deficitar.

Vremea la munte

La munte, vremea va fi caldă la începutul intervalului, însă odată cu accentuarea graduală a instabilității atmosferice, temperatura va scădea semnificativ, de la o medie a temperaturilor maxime de 24 de grade Celsius în prima zi, la 15…16 grade Celsius.

În perioada 20 – 25 august se va încălzi, iar media maximelor pentru întreaga zonă va urca la 18 grade Celsius, urmând să scadă din nou la 16 grade Celsius spre finalul lunii. Temperaturile minime vor avea o evoluție asemănătoare, respectiv, o medie a acestora mai ridicată în primele zile, când se vor atinge 14…15 grade Celsius, apoi va scădea, iar până spre finalul intervalului va oscila între 8 și 11 grade Celsius.

Aversele de ploaie vor fi mai frecvente şi pe alocuri însemnate cantitativ în 17 și 18 august, iar în celelalte zile fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala local şi temporar în timpul după-amiezelor, cu o probabilitate mai mare după 25 august, anunță reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie.