• ONU a publicat un nou raport vineri cu privire la încălzirea climatică.
  • Aproape 200 de țări respectă promisiunile de protejeare a mediului.
  • China, Arabia Saudită și India sunt printre țările care poluează cel mai mult.

Organizația Naționilor Unite a lansat un nou raport cu privire la încălzirea climatică și consecințele pe care le simțim din ce în ce mai des și mai intens.

Demersurile pe care le fac statele nu sunt de ajuns. Reporterul pentru climă de la The New York Times a avut propriul cuvânt de spus. Chiar dacă toate țările – e vorba de aproape 200 de țări – respectă promisiunile de emisii pe care le-au făcut pentru a aborda problema schimbării climatice, temperatura medie globală este gata să crească cu 2,7 grade Celsius până la sfârșitul secolului. Un nivel considerat „catastrofal”.

Acest lucru va duce, desigur, la creșterea numărului de incendii, secetă și inundații. Va crește frecvența valurilor de căldură în întreaga lume și nivelul mării, care amenință orașele de coastă.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Raportul arată că emisiile de gaze vor crește cu 16%, în comparație cu 2010, chiar dacă cele mai recente cercetări științifice indică faptul că trebuie să scadă cu cel puțin un sfert până în 2030 pentru a evita cele mai grave efecte ale încălzirii globale.

Joe Biden a adunat mulți lideri mondiali pentru o întâlnire virtuală. Luni, Antonio Guterres, Secretarul General al Națiunilor Unite este programat să găzduiască o altă întâlnire, care, de asemenea, dorește să încurajeze toate țările să își facă promisiunile climatice și să încurajeze țările bogate să își respecte promisiunea de a ajuta țările mai sărace să facă față impactului schimbărilor climatice.

Dar încă lipsesc angajamentele din China, care produce în prezent cea mai mare pondere a emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și Arabia Saudită și India, ambele economii mari cu o amprentă climatică semnificativă.