alephnews Vezi versiunea web

România se împarte mâine între ploi şi caniculă. A doua parte a săptămânii vine fără precipitații și cu maxime de 30-35°C

Manta Robert · 4 aug. 2025, 19:12

România se împarte mâine între ploi şi caniculă. A doua parte a săptămânii vine fără precipitații și cu maxime de 30-35°C

Te așteaptă încă o zi de caniculă în zonele sudice, dar mai ai nevoie de umbrelă prin centrul și nordul țării.
Săptămâna continuă fără extreme, iar ploile dispar complet către weekend.

Vremea va fi călduroasă în sudul şi estul teritoriului, caniculară după-amiaza în sud-estul Olteniei, în sudul şi estul Munteniei, precum şi în sud-vestul Dobrogei, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperaturã-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

În restul teritoriului valorile diurne, comparabile cu cele din ziua anterioarã, se vor situa în jurul celor normale perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate, averse şi descãrcãri electrice, ziua în zona montanã, local în Transilvania, Maramureş, nordul Olteniei şi al Munteniei şi izolat în celelalte regiuni, iar noaptea cu precădere în nord-vest. Îndeosebi la munte, în intervale scurte de timp se vor acumula cantităţi de apă de 15…20 l/mp şi izolat de 30…35 l/mp. Izolat vor fi condiţii de grindină.

La munte, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice cu precădere ziua. Ploile vor avea şi caracter torenţial, cantitaţile de apă, pe alocuri, vor fi mai însemnate, iar în intervale scurte de timp se vor acumula 15…20 l/mp şi izolat 30…35 l/mp.