România traversează cel mai cald februarie din istorie. Temperaturile depășesc 15 grade Celsius

Urmează încă o săptămână fără iarnă și cu temperaturi demne finalului de aprilie. Astfel, februarie 2024 va deveni cel mai cald din istoria observațiilor în România.

Vorbim de o săptămână mai de grabă cu temperaturi de început de mai, peste 15 grade Celsius în toată țara, câțiva nori azi în partea de sud.

Maximele pleacă de la 10-11 grade pe litoral și ajung la 20-21 de grade în sudul Munteniei și în Crișana.

În Dobrogea și în Bărăgan, atmosfera se menține însorită toată ziua. În Bărăgan se face din nou foarte cald și se ating 17-18 grade. În schimb, pe litoral avem o zi mai rece, cu 10-11 grade pe la Constanța.

În Moldova sudică și în nordul Munteniei se împrăștie norii. Urmează o zi frumoasă și o amiază plăcută, cu temperaturi în creștere față de ieri. Vor fi în jur de 16-17 grade.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina se mai încălzește puțin. Maximele ajung la 15-16 grade. Vântul devine mai insistent, iar în zona Bucovinei și la munte s-ar putea să apară o ploaie slabă, trecătoare.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș se încălzește, temperaturile ajungând până la 19 grade. Norii apar destul de rar. Nu vorbim deloc despre ploi, iar vântul adie plăcut pe parcursul zilei.

Și în ținuturile vestice o să fie nefiresc de cald pentru acest moment al anului. Se vor atinge 20, poate 21 de grade în Crișana. O să avem vreme frumoasă și aici, dar vântul se intensifică în zona Banatului.

Vremea în București

În București avem parte de o zi însorită, mai caldă decât ieri, cu vânt activ și temperaturi de aprilie. Pe la amiază se ating 18-19 grade. Urmează o noapte mai rece decât nopțile trecute, cu 4 grade în centru și 1 grad la periferie, iar spre dimineață este posibil să se formeze ceață.

Vremea la munte

Temperaturile depășesc cu mult valorile normale. Mai apar ceva înnorări, poate și câțiva stropi de ploaie în Carpații Meridionali, iar vântul bate mai tare în zonele înalte.

Citește și

Exit mobile version