Și mâine ai parte de vreme rece în toate regiunile țării. La munte revin fulgii de nea. Cum va fi vremea în restul săptămânii

- Te așteaptă maxime cu câteva grade sub normal în toată țara, anunță ANM.
- Nu uita umbrela în București mâine. Dimineața sunt așteptate ploi ușoare.
- Joi te bucuri de soare, iar în weekend ploile revin în aproape toată țara.
Ai parte de vreme rece și mâine în toate regiunile, iar în Capitală iei și umbrela cu tine. La munte apar din nou fulgii de nea la altitudini mari.
Veștile pentru mâine nu sunt neapărat rele, însă trebuie să te îmbraci destul de gros în mare parte din țară. În special în sud și nord-est, temperaturile maxime vor fi cu peste 5 grade Celsius sub normalul perioadei. În Capitală, s-ar putea să apară și câteva reprize de ploi ușoare în orele dimineții, așa că ar fi indicat să ai și umbrela la tine.
Această vreme capricioasă, atipică pentru luna octombrie, se datorează unor mase de aer rece care coboară dinspre nordul Europei spre România. Acestea aduc nori, ploi și vânt în mare parte din țară.
Lucrurile nu se schimbă prea mult nici în restul săptămânii. Te vei bucura de mai mult soare în anumite regiuni, dar dimineața de miercuri va fi cea mai rece din această săptămână. Temperaturile vor coborî sub 0 grade Celsius în nordul țării, iar în zonele joase va apărea și bruma.
Către finalul săptămânii și în weekend, vin ploi moderate cantitativ, dar extinse în aproape toată țara. Vineri și sâmbătă sunt cele mai afectate zile din acest punct de vedere.
Abia duminică te bucuri de zile însorite, însă vremea se răcește din nou, din cauza unei mase de aer foarte rece care va coborî din zona polară.