Știi de vreme? Maximele vor atinge până la 37 de grade Celsius în Capitală, în următoarele trei zile

În Capitală până vineri va fi caniculă, iar maximele vor ajunge la 37 de grade Celsius, se arată în prognoza specială pentru Bucureşti, emisă miercuri de ANM.

Astfel, până joi la ora 10:00, în Bucureşti, canicula va persista, disconfortul termic se va menţine accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări ziua (viteze la rafală de până la 40 – 45 km/h). Temperatura maximă va fi de 35 – 36 de grade, iar cea minimă de 19 – 20 de grade.

De joi până vineri dimineaţa, la ora 9:00, vremea se va menţine caniculară, cu disconfort termic accentuat şi indice temperatură-umezeală (ITU) peste 80 de unităţi. Cerul va fi variabil ziua, dar va deveni mai mult senin seara şi noaptea, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 35 – 37 de grade, iar cea minimă de 18 – 20 de grade.

De asemenea, de vineri de la ora 9:00 până sâmbătă la ora 9:00, canicula şi disconfortul termic vor persista. Temperatura maximă va fi de 36 – 37 de grade şi cea minimă de 20 – 21 de grade. Cerul va fi mai mult senin dimineaţa şi noaptea, iar după-amiaza va fi variabil. Vântul va sufla slab şi moderat.

Exit mobile version