• Disconfortul termic rămâne crescut în sud-est, iar seara apar din nou vijelii și ploi torențiale.
  • În capitală vor fi 33°C astăzi, iar spre seară va crește probabilitatea pentru ploi de vară.
  • În weekend maximele vor fi cuprinse între 25°C și 31°C, iar ploile vor fi din ce în ce mai puține.

Meteorologii anunță furtuni și azi în mai multe regiuni ale țării, iar disconfortul termic va fi ridicat în sud și sud-est. Ploile vor continua până vineri, iar în weekend veștile sunt cât se poate de bune.

Încă o avertizare de furtuni din partea ANM. La ce ne așteptăm?

După amiază, în Banat, Oltenia, posibil și Muntenia și Capitală, ar putea apărea furtuni, poli de vară și descărcări electrice. Sunt fenomene izolate, astfel avertizarea rămâne în mare parte pentru partea de sud a țării.

Ușor, ușor vom scăpa de căldură, astăzi fiind penultima zi cu temperaturi ridicate de 33-34 de grade Celsius. Mâne ne așteaptă o altă zi călduroasă, mai ales în partea de sud, unde temperaturile vor ajunge la 34 de grade Celsius. Vineri și sâmbătă ne așteaptă două zile cu temperaturi plăcute, maxime de 30 de grade și din ce în ce mai puține ploi.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Citește și