• Sudul Europei nu scapă de caniculă nici săptămâna viitoare, în condițiile în care valul de căldură intensă nu dă semne că se va atenua.
  • Ministerul italian al Sănătății a emis o alertă roșie pentru 16 orașe, printre care Roma, Bologna și Florența, pentru acest weekend.
  • Se așteaptă ca valul de căldură să continue până săptămâna viitoare, cu 48C, posibil în Sardinia, potrivit presei italiene.

Sudul Europei nu scapă de caniculă nici săptămâna viitoare, în condițiile în care valul de căldură intensă nu dă semne că se va atenua. Italia, Spania și Grecia se confruntă deja de câteva zile cu temperaturi ridicate.

Ministerul italian al Sănătății a emis o alertă roșie pentru 16 orașe, printre care Roma, Bologna și Florența, pentru acest weekend, scrie BBC.

Se așteaptă ca valul de căldură să continue până săptămâna viitoare, cu 48C, posibil în Sardinia, potrivit presei italiene. O astfel de temperatură nu ar fi, totuși, departe de recordul european de 48,8C – care a fost înregistrat în Sicilia în august 2021.

Recomandări

CÂT DE SĂNĂTOS E MOȘU?
SOLSTIȚIUL DE IARNĂ
CÂT COSTĂ DISTRACȚIA?
CCR SUB LUPA SUA
RUSIA EXECUTĂ PRIZONIERII

Unii turiști ar fi fost trimiși la spital în Atena, Grecia, după ce au sosit în număr mare la Acropole, chiar dacă autoritățile au închis porțile monumentului între orele prânzului și seara devreme, pe fondul unui val de căldură severă.

Mii de locuitori din La Palma, în Insulele Canare, au fost îndemnați să își părăsească locuințele în timp ce echipele de intervenție încearcă să țină sub control un incendiu de vegetație, produs din cauza temperaturilor extreme.

Citește și: