• Vor fi 30°C în sud-estul Europei, însă UK și Franța așteaptă furtuni.
  • E vreme rea pe litoral. Ploile continuă azi și mâine, iar vântul suflă cu peste 50 km/h.
  • Creta și Antalya vor fi cele mai bune destinații de plajă la final de săptămână.

Mai multe destinații din Europa se vor bucura de vreme ideală, iar dacă preferi să rămâi acasă vei avea parte de zile cu soare, cu excepția litoralului. Vestul continentului așteaptă ploi și furtuni.

Pe litoral urmează o zi destul de neplăcută, cu înnorări şi ploi din când în când. Vor fi şi descărcări electrice, intensificări ale vântul. Pe plajă, dar şi în apa mării se vor înregistra în jur de 24 de grade.

Un ciclon cu o masă de aer rece va cuprinde nord-vestul Europei, dar căldura va persista în sud-est. Temperaturile scad ușor, dar vremea rămâne caldă, cu maxime între 26 și 33°C în cea mai mare parte a țării. Între timp, vor fi și câteva episoade de ploi, mai întâi în est, iar săptămâna viitoare în mai multe regiuni.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

La munte găsim soare şi vreme bună în prima parte a zilei. Apoi se adună norii şi apar mai multe serii de averse, în special în Carpaţii Meridionali. Vântui bate ceva mai tare, iar temperaturile se menţin la valorile de ieri.

Citește și