• Ții umbrela cu tine în regiunile sudice. ANM anunță ploi ușoare și 5°C.
  • Ninsorile revin în Moldova, Transilvania și la munte mâine noapte.
  • Finalul de weekend va aduce peste 10°C, dar și un nou episod de ploi.

Soarele rămâne ascuns după nori și astăzi, iar în sudul țării te așteaptă și ploi ușoare. Lucrurile nu se schimbă prea mult până duminică, iar de mâine noapte revin pentru scurt timp ninsorile.

Începând din orele nopții, dinspre sud-vest, precipitațiile se vor extinde și vor cuprinde treptat mare parte a țării. Acestea vor fi predominant sub formă de ploaie în sud-est, mixte în centru și sud-vest și predominant sub formă de ninsoare în zonele de deal și de munte, precum și în nord și nord-est. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe litoral. 

Cerul rămâne acoperit toată ziua. O să plouă puțin în unele zone, iar vântul devine mai insistent pe litoral. Maximele se opresc pe la 7 grade, iar condițiile de ploaie se păstrează și după lăsarea nopții.

Recomandări

PARDITELE FAC ACORD DE GUVERNARE
IOHANNIS DECLASIFICĂ CSAT
PRIORITĂȚILE LUI CG
WHATSAPP, UE?
AMENINȚAREA CIBERNETICĂ
CIOLACU O SUSȚINE PE LASCONI

În București avem o zi mohorâtă, condiții de ceață dimineața și noaptea și poate câțiva stropi de ploaie în timpul zilei. Pe la amiază se vor înregistra 7…8 grade, iar peste noapte temperatura coboară până la 3 grade.

Citește și