• Valul de căldură va dura până marți, apoi se întorc furtunile în jumătatea vestică.
  • Mâine nu ai nevoie de umbrelă, dar ai grijă la caniculă. În orașe se vor resimți peste 40°C.
  • Iunie 2024 devine cel mai cald din ultimii cel puțin 100 de ani.

A fost la fel de cald ca-n iulie în ultimele săptămâni, iar finalul lunii nu se dezminte și aduce din nou amiezi caniculare. Seceta este extremă în multe zone din țară, iar estimările arată un iulie sărac în ploi și foarte cald.

Astăzi este cald doar prin sud, iar mâine va fi cald în aproape toată țara. Temperaturile depășesc 30 de grade, iar în sud, chiar 36 de grade la umbră, așa că, în marile orașe vom resimți, probabil, la amiază, peste 40 de grade.

Este un mini val de căldură care durează până marți, și așa cum ne-am obișnuit în ultima lună, este urmat de furtuni undeva la mijlocul săptămânii viitoare.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Care este explicația pentru aceste temperaturi în iunie?

A fost un iunie foarte cald, cel mai cald din istoria observațiilor în România. Situația nu este roz, pentru că, pe lângă faptul că a fost foarte cald, a fost și secetos, iar în acest moment, mai multe regiuni din țară sunt afectate de secetă extremă.

Și iulie va fi destul de cald, se pare și destul de sărac în ploi, așa că este o situație care se va agrava din punct de vedere al secetei și, bineînțeles, va fi destul de greu de suportat și pentru noi, pentru că deja am avut două – trei valuri de caniculă și par că urmează și mai multe luna viitoare.

Ce temperaturi resimțim săptămâna viitoare?

Săptămâna viitoare începem cu cîldură, 38-39 de grade în sudul țării. Poate, spre final de săptămâna vom avea câteva zile de respiro. Însă, începând cu 7-8 iulie vom avea din nou, două săptămâni foarte călduroase.

Citește și