Valul de căldură va persista până miercurea viitoare în toată țara. Vor fi maxime de până la 42°C

Mai mult de jumătate din țară se va afla sub cod roșu de caniculă în weekend, din cauza unui val intens și persistent de caniculă. Ploile și furtunile apar doar izolat și trecător, iar nopțile vor aduce și ele disconfort termic intens.

Vineri, în Maramureş, estul şi nord-estul Transilvaniei, în Carpaţii Orientali şi în zona litoralului valul de căldură se va menţine. Temperaturile maxime vor fi de 34…36 de grade, va fi disconfort termic ridicat şi local caniculă, astfel că meteorologii au emis aici cod galben pentru ziua de vineri. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi.

În cea mai mare parte a ţării, valul de căldură se va intensifica. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi între 36 şi 40 de grade, posibil izolat mai ridicate în Banat, Oltenia, Muntenia, precum şi în sudul Crişanei şi al Moldovei, aceste zone fiind vineri sub cod portocaliu. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În majoritatea zonelor minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

În weekend, România este aproape toată sub cod roşu de caniculă. Valul de căldură persistent, canicula, disconfortul termic accentuat vor afecta Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia şi Moldova. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 şi 41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopţi tropicale.

Exit mobile version