• Un studiu publicat în Geophysical Research Letters spune că vara va ajunge la 6 luni.
  • Acest lucru se va întâmpla dacă nu este stopată încălzirea globală.
  • România a fost afectată de schimbări rapide între masele de aer.

România a fost afectată de schimbări rapide între masele de aer. Un nou studiu de cercetare geofizică spune că până în anul 2100 vom ajunge la veri care să dureze 6 luni.

Ce spun realizatorii studiului despre schimbările climatice?

Studiul publicat în Geophysical Research Letters trage câteva concluzii: dacă nu se intervine pentru stoparea încălzirii globale, atunci vom vedea cum verile vor deveni din ce în ce mai lungi. Asta nu înseamnă însă că vom avea două anotimpuri. Iarna, primăvara și toamna se scurtează cam în același ritm. Yuping Guan, autorul studiului, a analizat perioada dintre 1952 și 2011 și a concluzionat că verile au crescut de la 78 la 95 de zile iar iernile au scăzut de la 76 la 73 de zile. O astfel de schimbare va duce la episoade mai dese de secetă și de incendii pe timpul verii așa cum am văzut în Australia sau California anul trecut, dar și episoade de îngheț și zăpezi neașteptate cum au fost recent în Texas și Israel.

Cum stă România din acest punct de vedere?

Știi că mai auzi voci care spun că vom avea doar două anotimpuri, vară și iarnă. Este eronat, încă avem 4 anotimpuri. Diferența este că acum avem schimbări foarte rapide între masele de aer. Astfel ajungem să avem 20 de grade într-o zi și -5 grade în următoarea. Iar vara s-au înmulțit fenomenele meteo severe precum furtunile, vânturile puternice și așa mai departe. Concluzia este că din cauza încălzirii globale observăm modificări la nivel local. Dacă vor fi și la nivel emisferic e mai greu de anticipat, însă studiul sugerează că vom avea o creștere a mediei de temperatură cu până la 5 grade și multe evenimente extreme.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT