- Regiunile din Franța, Anglia și Europa de Vest se confruntă cu una dintre cele mai puternice furtuni din ultimele decenii, cu vânturi amenințătoare și ploi abundente.
- În Franța, meteorologii au avertizat că vânturile ar putea atinge aproximativ 145 km/h în anumite regiuni, cu valuri de până la 10 metri.
- Peste 300 de școli au fost închise în sudul Angliei și Insulele Anglo-Normande din cauza vânturilor puternice.
UPDATE
Furtuna Ciaran devastează Franța. Autoritățile din Hexagon au raportat, joi, cel puțin un mort și 16 răniți. Peste un milion de locuințe au rămas fără electricitate, informează AFP.
Autoritățile franceze anunță că furtuna Ciaran devastează mai multe regiuni ale țării. Până acum, a fost raportată o persoană decedată și 16 răniți, dintre care unul în stare gravă.
Șapte dintre răniți sunt pompieri care au fost afectați în misiunile de salvare.
Persoana care a decedat se afla într-un camion care s-a răsturnat din cauza vântului.
Specialiștii au anunțat că s-au înregistrat rafale de vânt de 150-200 de kilometri pe oră.
Treisprezece linii de înaltă tensiune au fost smulse din cauza furtunii, potrivit RTE, compania franceză de transport al energiei electrice.
În regiunile Enedis, Bretania și Normandia au fost raportate peste 1,2 milioane de locuințe care au rămas fără electricitate. În Enedis sunt 980.000, 575.000 în Bretania și 315.000 în Normandia.
Și circulația aeriană a fost dată peste cap. Niciun avion nu a aterizat în această dimineață pe aeroportul Beauvais din regiunea Oise, baza din Paris a companiei aeriene low-cost Ryannair.
Pe site-ul aeroportului, toate zborurile programate pentru această dimineață au fost deviate sau anulate.
Știre inițială
Franța, Anglia și țările din Europa de Vest s-au pregătit pentru ceea ce ar putea fi unele dintre cele mai mari viteze ale vântului la care regiunea a fost martoră în ultimele decenii, după ce furtuna Ciarán a ajuns miercuri seara pe coasta engleză, scrie Reuters.
Un toit d’immeuble c’est envoler avec la tempête #Ciaran au #Havre à #Harfleur .#TempeteCiaran pic.twitter.com/K8ekkIR46l— Thibault.Penet (@_Penet_Thibault) November 2, 2023
Ploile abundente asociate cu furtuna au împins la țărm în extremitatea sud-vestică a Angliei. Met Office, agenția națională de prognoză meteo din Marea Britanie, a avertizat oamenii să fie atenți.
Locuitorii din nord-vestul Franței s-au pregătit, de asemenea, pentru vânturi puternice care, potrivit meteorologului național Météo-France, ar putea atinge aproximativ 145 de kilometri pe oră în Bretania, Normandia și Pays de la Loire.
Le plus gros de la tempête s'écarte sur les départements de la Manche ainsi que la Seine Maritime, une vidéo prise à l'instant à Granville avec une mer complètement déchaînée, soyez prudent la #tempete #ciaran poursuit son chemin 😉🙏. pic.twitter.com/1J4ei8yTMj— MeteoNordOuest (@MeteoNordOuest) November 2, 2023
Vânturi de până la 170 de kilometri pe oră și valuri de aproape 10 metri sunt așteptate în extremitatea nord-vestică a țării.
Dans le jardin Kennedy de Brest, les arbres portent les séquelles de la tempête. #Ciaran #Brest pic.twitter.com/rNq6f2uxja— Ouest-France 29 (@OuestFrance29) November 2, 2023
Marea Britanie: Peste 300 de școli sunt închise astăzi
Sute de școli au anunțat că vor fi închise astăzi, în contextul în care vânturile violente lovesc sudul Angliei și Insulele Anglo-Normande.
Aproximativ 51 de școli din Southampton, patru din Insula Wight, 224 din Devon, 22 din Cornwall, nouă din East Sussex și 10 din Dorset vor fi închise, precum și toate școlile din Jersey.
Citește și
- Natalia „îi cere divorțul” lui Potanin pentru a doua oară. După ce a obținut 40 milioane de dolari în Rusia, fosta soție a celui mai bogat oligarh rus speră să primească încă 9 miliarde dolari la Londra
- Ion Cristoiu: Amorul întrerupt de exploatarea capitalistă
- Vorbești cu ChatGPT. Aplicația aduce conversații vocale AI abonaților premium