• Inundaţiile au făcut ravagii pe coasta Mării Negre a Turciei, distrugând maşini şi case.
  • 13 persoane au fost rănite, iar 8 dintre acestea au fost duse la spital, după ce un pod a fost distrus de ape.

Ploile abundente au început în nordul Turciei după ce pompierii abia au reuşit să controleze incendiile din sudul ţării, care au ucis opt persoane, la sfârşitul lunii iulie, potrivit DailyMail.

„Din punct de vedere meteorologic, ne confruntăm probabil cu un dezastru pe care nu l-am mai văzut de 50 sau 100 de ani”, a declarat ministrul Agriculturii şi Silviculturii, Bekir Pakdemirli.

Turcia se confruntă cu o serie de dezastre naturale despre care oamenii de ştiinţă din lume cred că devin din ce în ce mai frecvente şi violente din cauza schimbărilor climatice.

Ministrul Sănătăţii, Fahrettin Koca, a scris pe Twitter că un spital cu 45 de pacienţi, dintre care patru la terapie intensivă, a fost evacuat în regiunea nordică Sinop din cauza inundaţiilor.

Ministrul de Interne, Suleyman Soylu, a declarat că nivelul apelor a ajuns la trei până la patru metri în unele regiuni de-a lungul coastei Mării Negre. „Evacuările şi eforturile de căutare şi salvare continuă”, a spus el.

Zona cea mai afectată de inundaţii ar fi Kastamonu, unde oraşul Bozkurt a fost inundat şi zeci de maşini au fost măturate de apele furioase. Biroul guvernatorului Kastamanu a negat rapoartele conform cărora inundaţiile au fost cauzate de un baraj din apropiere.

În Bartin, inundaţiile au demolat mai multe case şi cel puţin două poduri şi au provocat prăbuşirea parţială a unui drum care ducea în provincia vecină Karabuk. Cel puţin 13 persoane au fost rănite din cauza faptului că un pod a cedat.