• De Florii, vremea devine friguroasă în toată țara, cu temperaturi scăzute, intensificări ale vântului și precipitații.
  • Duminică dimineață, a fost emis cod galben de vânt puternic valabil în județele Brăila, Ialomiţa, Buzău și Călăraşi până la ora 11:50.
  • La începutul săptămânii, viitoare vremea se va menține deosebit de rece și va continua să ningă, în special la munte, precizează meteorologii.

Meterologii anunță că de Florii este vreme urâtă în toată țara cu temperaturi scăzute, intensificări ale vântului și precipitații.

Duminică dimineață, a fost emis cod galben de vânt puternic valabil în județele Brăila, Ialomiţa, Buzău și Călăraşi până la ora 11:50. O altă avertizare de tipul cod galben este în vigoare până la ora 8:40 în județul Tulcea. Specialiștii spun că local și temporar, rafalele vântului vor depăși 55 km/h.

Totodată, până luni la ora 10:00 este în vigoare o informare meteorologică privind intensificări temporare ale vântului, ninsori la munte și vreme în răcire accentuată. Duminică, vor fi precipitații, iar valorile termice vor fi în scădere semnificativă, astfel că vremea va fi deosebit de rece în toată țara.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

La începutul săptămânii viitoare, vremea se va menține deosebit de rece și va continua să ningă, în special la munte, precizează meteorologii.

Șoferii sunt avertizați asupra pericolelor de pe drumuri provocate de vremea rea. Dacă pe unele drumuri montane este zăpadă, pe foarte multe șosele din țară s-a adunat apă și este risc de acvaplanare. De altfel, autoritățile au emis o atenționare pentru șoferii care, duminică dimineață, trebuie să treacă pe Autostrada Soarelui.

„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe întreg tronsonul autostrăzii A2 București – Constanța, sunt semnalate condiții de ploaie, pe alocuri torențială, existând riscul de acvaplanare. Conducătorii auto sunt sfătuiți să ruleze cu mare atenție, să reducă viteza și să se asigure corespunzător la schimbarea benzii de circulație”, scrie în atenționare.