• Weekend-ul aduce soare și maxime cuprinse între 24 și 30°C. Valul de aer cald persistă până marți.
  • În București urmează patru zile însorite, cu maxime de până la 29°C.
  • Furtuna “Nelson” aduce peste România aerul foarte cald, din nordul Africii.

Următoarele zile aduc vreme de iunie în toată România. Ploile vor lipsi, iar la amiază maximele vor urca până la 30 de grade.

Acest episod cald durează undeva până marți, poate chiar miercuri, în anumite zone. Până luni ne bucurăm de vară. Ziua temperaturile ajunge până la 30°C, iar noaptea abia coboară sub 10°C, așa că avem temperaturi caracteristice jumătății lunii iunie.

Fenomenul Nelson afectează partea de vest a Europei: Marea Britanie, Spania, Franța. Acolo, vremea este destul de rece, între 10-15°C, cu multă ploaie, mai ales în Spania, ceea ce este benefic. Au existat perioade îndelungate de secetă acolo, cu probleme și stări de urgență din acest motiv. În fața acestei furtuni, este tras aer cal dinspre nordul apei peste mare parte din Europa Centrală și de Est.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Acest val de căldură nu se resimte doar în România, ci și în zona Lituaniei, Letoniei și Estoniei, cu temperaturi foarte ridicate, până la 25°C.

Citește și