Mi-e drag de tine. Dragobeții de pe scena politică

Încep cu cel mai tânăr. Liberalul Sebastian Burduja, care a lăsat SUA și Banca Mondială pentru a reveni în țară. Nu s-a întors singur din Washington, ci cu soția lui de care e îndrăgostit și azi.

Sebastian Burduja: Ne-am nimerit într-un curs împreună. Cursul se numea, culmea, „Ce înseamnă să fii om politic”. Am făcut o dezbatere în care eu eram candidatul și ea a fost nominalizată manager de campanie. E norocul și binecuvântarea supremă a vieții mele soția mea.

Mai departe îți arăt un dragobete social-democrat-familist – Daniel Suciu. Colegii au remarcat că vorbește mult despre soție și cei doi copii. Deputatul recunoaște că gemenii sunt pe primul loc, mai importanți decât orice funcție.

Daniel Suciu: Mi-am dorit întotdeauna să am și o fetiță și un băiat, mă gândeam că o să vină pe rând, dar au venit de-odată. Și sunt foarte fericit cu acestă ipostază de tată de gemeni. De vreo 10 ani, în decembrie împliniți, funcția de tată e cea mai importantă și absolut totul gravitează în jurul gemenilor mei. Restul, deputat ministru, orice altceva, e absolut în plan secund.

Am un exemplu și din tabăra USR PLUS. Fă cunoștință cu senatorul Ștefan Pălărie, care de 20 de ani este trup și suflet pentru soția lui. I se citește în privire iubirea și nu a uitat cum era îmbrăcată femeia vieții lui, când a văzut-o prima dată.

Ștefan Pălărie: Mi-aduc aminte exact cu minuțiozitate detaliile când am văzut-o prima oară. Avea un pulover destul de lung așa cumva peste marginea palmei, un pulover tricotat cu verde și cu grena, dar verde majoritar. Și după aia am descoperit că îi place culoarea verde foarte tare, că îi plac lalelele, e o fire extrem de calmă, de caldă, de pozitivă, de blajină. E pentru mine un izvor.

Exit mobile version