alephnews Vezi versiunea web

Corneliu Vaida, primul purtător de cuvânt al Revoluției din 89: La 3 metri de mine, a fost călcată prima victimă. Aud strigătul ei chiar şi acum

Serescu Otilia · 16 dec. 2020, 12:34

Corneliu Vaida, primul purtător de cuvânt al Revoluției din 89: La 3 metri de mine, a fost călcată prima victimă. Aud strigătul ei chiar şi acum

Au trecut 31 de ani de la Revoluţie, dar cei care au câștigat pentru tine și pentru mine dreptul de a spune ce gândim, de a alege cu mintea noastră și de a călători oriunde în lume, încă simt evenimentele de atunci ca și cum ar fi fost ieri.

Revoluționarul Corneliu Vaida a fost în stradă, în Timișoara, acum 3 decenii. A strigat atunci “Jos comunismul” și, deși are încă în minte scene cumplite, ar face din nou același lucru.

Vaida a văzut şi a trăit momente teribile. Şi-l aminteşte pe fiecare în parte. Unul însă, l-a marcat pentru totdeauna.

La trei metri în spatele meu, a fost călcată prima victimă a Revoluţiei, doamna Rozalia Popescu. Strigătul ei şi acum îl aud”, spune Corneliu Vaida.

Tinereţea, spiritul de sacrificiu, dar mai ales dorinţa de a trăi liber l-au definit în acele zile. Nu i-a păsat nicio clipă că ar putea sfârşi şi el sub roţile TAB-urilor. Sau să cadă în bătaia puştii. Şi nici acum nu regretă nimic.

Se poate vedea că societatea capitalistă a pătruns foarte bine în oraş. Tot centrul este plin de magazine, de iniţiative privată. Şi asta este unul dintre lucrurile bune pe care le-a adus Revoluţia”, adaugă el.

Corneliu Vaida nu regretă că și-a pus viața în pericol acum 31 de ani, dar e conștient că sacrificiul celor ca el este, prea des, călcat în picioare.
Și că ceea ce au strigat în Piața Unirii, „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara”, parcă nu mai e de actualitate.

Dezvoltarea Timişoarei, care, după părerea mea, se datorează mai mult mediului privat decât altor medii”, mai spune revoluționarul.

România de acum, nu e chiar ceea ce a visat în decembrie 1989.

Ar fi trebuit să fim mult mai departe şi ar fi trebuit să avem şi alţi conducători şi alte metalităţi. Direcţia este bună, dar s-a făcut cam slalom. Ba la stânga, ba la dreapta”, mai spune Corneliu Vaida.

În Decembrie ’89, la Timişoara au fost 78 de morţi şi peste 300 de răniţi.