24 de infectări cu COVID-19 la o fabrică din Pașcani. DSP Iași a întrerupt activitatea

- Inițial, la fabrica din Paşcani au fost confirmate 4 cazuri
- În urma testării angajaţilor, alţi 24 au fost confirmaţi pozitivi
- Secţia în care lucrează aceştia a fost închisă
Peste 20 de angajaţi ai unei companii specializate în prelucrarea oţelului, din oraşul ieşean Paşcani au fost depistaţi cu noul coronavirus.
Iniţial au fost patru angajaţi, iar în urma anchetei epidemiologice începute de DSP Iaşi, alţi angajaţi au fost confirmaţi.
„Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a dispus întreruperea activităţii la o secţie din cadrul unei fabrici private din judeţul Iaşi. (…) Practic, în momentul de faţă sunt în total 26 de persoane confirmate pozitiv. Măsura de întreupere a activităţii a fost luată pentru 14 zile, perioadă în care angajaţii acestei secţii vor fi izolaţi la domicliu”, a declarat Marius Voicescu, Purtătorul de Cuvânt al DSP Iaşi.
Cei 26 de angajaţi ai fabricii din Paşcani au fost internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. Reprezentanţii companiei nu au putut fi contactaţi pentru a comenta situaţia.
- Cine este Luca Niculescu? PSD și PNL așteaptă programul de guvernare, iar USR pune condiții pentru susținerea noului Executiv. AUR a anunțat deja că nu votează Guvernul
- Putin își intensifică amenințările nucleare la adresa NATO. Florin Jipa: „România trebuie să se pregătească, în primul rând, să descurajeze un atac”
- Noua linie electrică România-Moldova va purta numele lui Trump
- Proteste violente în Franța, zeci de mii de elevi și profesori cer mai mulți bani pentru Educație: „Demisia, Macron”. Trump intervine și dă vina pe „islam”
- August Hanning, fostul șef al Serviciului german de Informații, a fost arestat pentru spionaj și divulgare de secrete de stat