„Solidaritate europeană. 50 de concentratoare de oxigen aflate în stocurile Poloniei au fost oferite României prin Mecanismul European de Protecție Civilă”, a anunțat Guvjernul în această dimineață.

„Solidaritatea europeană materializată prin acțiuni concrete de sprijin a tuturor țărilor afectate de situații de urgență diverse a reprezentat și continuă să reprezinte de o manieră prioritară pasul premergător către ceea ce numim în managementul situațiilor de urgență, revenirea la starea de normalitate”, a completat sursa citată.

„Astfel, la solicitarea statului român în vederea acordării de sprijin în combaterea efectelor generate de creșterea exponențială a numărului de cazuri confirmate SARS-CoV-2, adresată Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS de către Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, astăzi, 13 octombrie 2021, 50 de concentratoare de oxigen aflate în stocurile Poloniei au ajuns în România”, se mai arată în comunicat.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

Polonia a asigurat transportul acestor materiale sanitare indispensabile tratării pacienților infectați cu noul Coronavirus care au nevoie de oxigen.

Acestea au ajuns în această dimineață în Iași urmând ca ISU Iași să facă recepția echipamentelor, ca mai apoi să fie transportate la unitatea modulară din Lețcani, unitate care abia marți seară a primit primii pacienți bolnavi de COVID.