• Românii susțin că își fac controale medicale anuale.
  • Numărul pacienților cu boli depistate prea târziu crește.
  • „Românilor le e frică de medici, le e frică de vaccin, de doctori sau e un sentiment amestecat”, a explicat Sandra Alexiu, medic de familie, la Aleph News.

70% dintre români consideră că prevenția medicală este esențială pentru menținerea sănătății pe termen lung, conform unui studiu realizat de INS. Deși aceștia susțin că își fac controale medicale anuale, numărul pacienților cu boli depistate prea târziu crește.

„Românilor le e frică de medici, le e frică de vaccin, de doctori sau e un sentiment amestecat, nu neapărat frică, dar nu privesc cu ochi bun consultația preventivă. Vin la medic atunci când au o problemă care nu mai suferă amânare, vin când au de consultat o boală care este deja acută și îi deranjează. Atitudinea aceasta vine dintr-un istoric, din lipsa unei medicații susținute medicale, care să te învețe că e nevoie de controale preventive”, a explicat Sandra Alexiu, medic de familie, la Aleph News.

Citește și

Recomandări

CÂT DE SĂNĂTOS E MOȘU?
SOLSTIȚIUL DE IARNĂ
CÂT COSTĂ DISTRACȚIA?
CCR SUB LUPA SUA
RUSIA EXECUTĂ PRIZONIERII