• Unul dintre pacienți a fost la Terapie Intensivă, dar urmează să fie externat.
  • În Iași sunt două cazuri, iar în Bacău sunt două focare, din care fac parte, în total, șapte persoane infectate.
  • Medic: „Circulația tulpinei Delta era o certitudine, dar nu era bazată pe adevărul medical, altfel spus pe analizele de laborator”.

Medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași au descoperit nouă cazuri de infectare cu tulpina Delta, la persoane care provin din județele Iași și Bacău.

Laboratorul din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași a secvențiat tulpina Delta la un număr de nouă pacienți, atât din județul Iași, cât și din Bacău. Circulația tulpinei Delta era o certitudine, dar nu era bazată pe adevărul medical, altfel spus pe analizele de laborator”, a spus Medicul Florin Roșu, coordonatorul Compartimentului de Terapie Intensivă de la Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași.

Unul dintre pacienții purtători ai acestei variante a fost internat la Terapie Intensivă.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

„Pacienții sunt stabili, iar pacientul de ATI urmează să fie externat”, a adăugat medicul.

În Iași sunt două cazuri, iar în Bacău sunt două focare, din care fac parte, în total, șapte persoane infectate.

Până la 1 iulie, la nivel național erau 57 de cazuri de COVID-19, varianta Delta, dintre care 17 în Argeș, 15 în Ilfov, 12 în București, șase în Dolj, trei în Brașov și câte un caz în Arad, Buzău, Dâmbovița și Teleorman.