• Absolvenții de medicină vor să se implice în spitalele supraaglomerate
  • Elena, absolventă, spune că după 6 ani de efort, ar trebui să poată ajuta

România, vreau să te ajut, dar lasă-mă!„. Cam ăsta e mesajul pe care îl transmit câteva sute de absolvenți de medicină din România. Au avut note sub cea de intrare în rezidențiat, e drept. Dar și la repartizare au rămas 303 locuri și posturi, chiar la specializări precum ATI, infecțioase sau medicină de familie.

Elena Diana Vântu este unul dintre absolvenții care au semnat o petiție în care cer să fie lăsați să ajute.

Elena, absolvent de Medicină: „Apreciez foarte mult curajul colegilor mei și spiritul lor de sacrificiu, noi nu suntem la concurență cu aceștia, deoarece noi ne dorim să lucrăm ca medici rezidenți, nu ca voluntari.”

Recomandări

LASCONI INTRĂ ÎN TURUL 2
PARISUL LUMINAT
LE-O DĂM ÎN VOT!
CUVÂNTUL ZILEI
CINE ESTE CĂLIN GEORGESCU
CE SCRIE PRESA INTERNAȚIONALĂ

Aceasta spune că efortul celor 6 ani ar trebui să poată fi cuantificat, mai ales într-o perioadă de criză.

Elena, absolvent de Medicină: „Într-adevăr trebuie să spun că este frustrant să văd că după 6 ani de medicină, ani în care am susținut examene practice și teoretice să nu fim băgați în seamă și să nu fim lăsați să ajutăm acolo unde este nevoie.”