- Doctorul Adrian Marinescu spune că nu ar trebui să ne îngrijoreze numărul mare de cazuri zilnice, ci numărul bolnavilor de la ATI.
- Acesta mai spune că ziua alegerilor nu ar trebuie să ne îngrijoreze: cu o bună organizare și respectarea măsurilor de siguranță, alegerile nu ar trebui să influențeze creșterea cazurilor.
- Marinescu crede că nu vom ajunge la un lockdown și explică cum ar trebui să arate o strategie de lockdown.
Doctorul Adrian Marinescu ne recomandă să încercăm să nu ne uităm la cifre. Acesta spune că ar trebui să ne îngrijoreze că din numărul de îmbolnăviri vor fi câțiva cu forme severe internați la ATI.
Marinescu precizează că este important să facem o comparație între media unei săptămâni și ce s-a întâmplat înainte.
Nu este o creștere explozivă. În septembrie, oamenii s-au întors din concedii, s-au deschis școlile. Măsurile de relaxare contează, reprezintă suma unor factori cu impact asupra creșterii.
Persoanele în vârstă, de două ori mai atente la măsurile de siguranță
Persoanele în vârstă și cele cu afecțiuni cronice ar trebui să fie de două ori mai atente, atât pentru ei, cât și pentru ceilalți.
Trebuie să se gândească logic când o transmitere este accelerată de un risc crescut. Când merg în zonele aglomerate, când se întâlnesc cu alte persoane, trebuie să respecte regulile, spune Adrian Marinescu.
Marinescu: Nu cred că alegerile vor influența numărul de persoane afectate
Marinescu spune că ziua alegerilor nu ar trebui să influențeze numărul de persoane afectate de coronavirus.
Acesta precizează că o bună organizare ar elimina un impact mare asupra creșterii numărului de cazuri.
Lockdown-ul în România: Cum ar trebui să fie implementat
Medicul mai spune că este puțin probabil să ajungem la un lockdown. Lockdown-ul, în opinia lui, ar trebui să fie impus pe zone, nu la nivel național, dacă numărul de cazuri ar fi exploziv și nu ar mai exista nicio soluție de combatere a pandemiei.
Cum este folosit Remdesivirul
Remdesivirul este folosit doar pentru formele severe, însă nu ajunge. Marinescu spune că sistemul medical își dorește să trateze toți pacienții, indiferent de forma de COVID pe care o prezintă.
Totuși, Remdesivirul nu este un tratament miraculos. Sunt studii și cu alte molecule și în viitor vor fi și alte variante de antivirale, spune Marinescu.
Donatorii de plasmă, importanți în tratarea pacienților cu coronavirus
Donatorii de plasmă joacă un rol important în pandemia de coronavirus pentru că ar trebui să doneze.
Numărul donatorilor de plasmă nu a crescut așa cum ne-am așteptat. Ne-ar ajuta mai ales pentru cei în stare critică. Toți cei care au trecut prin boală ar trebui să doneze, să îi ajutăm pe cei bolnavi, a afirmat Adrian Marinescu.
Procedura este foarte clară și se realizează prin intrmediul centrului de transfuzie. Plasma ajunge la pacientul care are nevoie, așa cum se întâmplă și în cazul unei transfuzii.
Copiii bolnavi de COVID-19
Numărul copiilor infectați cu coronavirus este foarte mic, iar cei care ajung să sufere de forme medii și sunt internați la ATI sunt foarte puțini. Există copii cu afecțiuni clinice, însă cei mici pot transmite virusul în familie.
Cum se transmite coronavirusul
Calea principala de transmitere este reprezentată de mâini. Doctorul Marinescu ne spune să avem grijă și la peria de păr, unde particulele virale pot rămâne timp de trei zile.
Imunitatea colectivă
Pentru a avea o imunizare la nivel de masă, ar trebui 70-80% din populație. În România avem circa 3-4 %, adică cei care au trecut prin infecția virală. În Franța nu au trecut de 10%. Trebuie să realizăm ce ar însemna imunizarea colectivă, spune Adrian Marinescu.
Marinescu mai spune că supraponderalii nu au alte afecțiuni, teoretic, și suferă de forme severe de coronavirus.