STUDIU. Afectează vaccinul anti-Covid-19 calitatea spermei și fertilitatea bărbaților?

Asistentă care pregătește o doză de vaccin Pfizer.

Vești bune pentru bărbații vaccinați. Un studiu din Israel demontează o teorie care a provocat controverse și teamă în ultimele luni.

Israelienii au publicat rezultatele unui test efectuat pe 43 de bărbați vaccinați cu ambele doze ale vaccinului Pfizer. Au concluzionat că aceștia au rămas la fel de fertili și după vaccinare. Practic, nivelul de testosteron, dar și volumul și concentrația spermei acestora a rămas neschimbată, potrivit studiului.

Cercetătorii israelieni spun că asta ar trebui să îi liniștească pe mulți. „Aceste rezultate preliminare vin în sprijinul populației masculine care trece prin procesul de vaccinare la nivel global“, se arată în studiul publicat de cercetătorii de la Ierusalim.

Studiul a plecat de la o teorie care s-a răspândit rapid pe internet la începutul anului. Spunea că vaccinul influențează fertilitatea masculină.

Exit mobile version