- Avocatul Poporului a atras atenţia şi că internarea pacienţilor este o lipsire de libertate, din perspectiva Constituţiei.
- Renate Weber spune că în pandemie ar proceda la fel în privinţa contestaţiilor la CCR, dacă ar avea ocazia.
- Şi starea de alertă a ajuns la CCR, pentru că „e o lege făcută repede de tot în Parlament”.
Avocatul Poporului, Renate Weber, spune că o restrângere a libertăţilor trebuie să fie prin lege, nu prin ordin, făcând referire la internarea pacienţilor Covid-19 asimptomatici.
Advertisment
„Este o internare obligatorie. Noi am sesizat la CCR legea care e din 2006, care nu prevede nişte criterii clare, ci doar spune că ministrul Sănătăţii, prin ordin poate să facă asta. Or, orice internare este o privare de libertate şi din perspectiva Constituţiei României, este inadmisibil ca asta să se întâmple prin ordin de ministru. Ea trebuie să fie prin lege. De asta ne-am dus la Curtea Constituţională”, a spus Renate Weber.
Cei care au fost internaţi pot merge în instanţă
„Este dreptul fiecărei persoane care consideră că i-a fost afectat dreptul fundamental la libertate. Este dreptul ei să facă acest lucru”, a mai spus Renate Weber.
Recomandări
Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituţională şi legea privind starea de alertă: „Pe stare de alertă, ele au fost, totuşi, mai bine precizate în legea 55. Am sesizat-o şi pe aceea la CCR, dar nu din perspectiva aceasta. Au câteva greşeli acolo, adică se face trimitere la nişte texte care nu există: litera t), care nu este. E o lege făcută repede de tot în Parlament, într-o zi. Ce-i acolo… ”.
Totuși, Renate Weber a spus că dacă ar avea ocazia, ar proceda la fel în privinţa sesizărilor din pandemie.
- LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 538. Israel a emis noi ordine de evacuare forțată în Gaza
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.128. SUA vor evalua condițiile impuse de Moscova
- Statele Unite vor opri finanțarea pentru vaccinurile pentru copii în țările sărace
- Rusia condamnă luptătorii Regimentului Azov la 23 de ani de închisoare
- „Nu este momentul ca SUA și Europa să acționeze separat în cadrul NATO”, avertizează Șeful NATO
Partenerii noștri